Din dorinta de a realiza o curatenie impecabila, majoritatea persoanelor uita sa se mai intereseze cu privire la riscurile la care se supun atunci cand utilizeaza anumite solutii de curatenie. De multe ori se intampla ca in compozitia unor produse de curatat care par relativ in regula sa existe anumite substante toxice pentru organism. De aceea, inainte de a achizitiona orice astfel de articol, fie de pe rafturile supermarketului, fie din magazinele de specialitate, iti recomandam sa citesti atent eticheta. Daca te decizi totusi sa folosesti un produs cu substante active puternice, asigura-te inainte ca iei masurile de protectie necesare.

Prea putini stiu ca in spatele eficientei de care dau dovada cele mai multe produse din comert, se ascunde un pericol destul de mare pentru sanatatea celor ce le utilizeaza, dar si a celor din jur. In randurile ce urmeaza va prezentam o serie de substante deloc recomandate in a fi utilizate, pe care si tu le poti avea in casa fara a sti acest lucru.

Clorurile, sulfatii si fosfatii – sunt unii dintre cei mai toxici compusi, regasiti in compozitia agentilor de curatare si a detergentilor si mai ales in cei lichizi, pe care ii folosesti pentru a spala. Este vorba despre cantitatea de gaze toxice pe care le elibereaza produsele de acest tip atunci cand sunt utilizate. In schimbul folosirii acestora, recomandam achizitionarea unor produse de acelasi tip, insa care nu contin fosfati. Identificare acestora este mai simpla decat crezi: trebuie sa citesti eticheta produsului.

O alta substanta de care trebuie sa te feresti este formaldehida. Aceasta se gaseste in mod special in unele vopsele, sampoane, insa chiar si pe diversele ambalaje alimentare. Uneori, si procesul de uscare la care sunt supuse hainele duse la spalatorie sunt afectate de acest compus toxic. Ce efecte are substanta asupra corpului uman? Ei bine, aceasta este responsabila de producerea iritatiilor ce apar la nivelul plamanilor, a nasului si a ochilor. Are efecte cancerigene si poate provoca si alte simptome neplacute precum diaree, migrene, crize de astm, dureri de cap etc.

Inalbitorii  fac si ei parte din categoria compusilor toxici pe care ii ai in casa. Chiar daca acestia sunt apreciati pentru capacitatea de a indeparta cu eficienta petele, dar sunt si odorizanti si dezinfectanti buni, au si efecte negative. Aceste produse au eficienta coroziva si prezinta un risc ridicat atat fata de sanatate, cat si de mediu. Atunci cand sunt utilizate pentru a omora virusii, bacteriile si ciupercile, trebuie sa se acorde o atentie sporita pentru a nu intra in contact cu pielea.

Solventii se incadreaza in categoria compusilor organici volatili care creeaza efectul de sera sau care contribuie la poluarea aerului. Solventul clorural pe care il contin diversele produse de curatenie este extrem de agresiv pentru piele si ochi. O solutie in acest sens o reprezinta solventii vegetali, in special cele pe baza de terpeni.

Inca o substanta activa extrem de periculoasa de care trebuie sa te feresti si pe care o poti avea in casa este pentaclor – fenolul. Folosita in conditii precare, fara protectia necesara acesta poate provoca iritaii, dureri de cap, dar cel mai grav, in cantitati mari, poate provoca moartea. Substanta se regaseste in special in vopsele si lacuri, dar si in diversele produse create pentru tratarea lemnului.

Stiai despre aceste subtante toxice si efectele pe care le pot avea? In cazul in care si tu folosesti produse ce au in compozitie cele mentionate, iti recomandam sa acorzi o atentie deosebita utilizarii, dar si depozitarii acestora. De preferat ar fi insa sa te orientezi dupa cele care nu contin astfel de elemente daunatoare.